Acțiune de prevenire a violenței în școli la Câmpineanca

0
13

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au derulat, pe 8 iunie, activități de informare și educativ-preventive la Școala Gimnazială din comuna Câmpineanca.                                                                                                                               

”Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, este o prioritate pentru poliția vrânceană, mai ales că siguranţa şcolară constituie una dintre principalele condiţii pentru existenţa unui învăţământ de calitate.

Astfel, polițiștii au purtat discuții cu elevii, în vederea conştientizării  consecinţelor (fizice, psihologice, juridice etc) faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, în vederea evitării situațiilor de risc și adoptării unor comportamente adecvate în mediul școlar”, arată reprezentanții IPJ Vrancea.

De asemenea, celor peste 100 de elevi prezenți li s-a vorbit despre fenomenul de bullying și efectele acestuia.