În perioada 13–15 iunie 2025, forțele de ordine din județul Vrancea au desfășurat acțiuni extinse pentru menținerea ordinii publice și combaterea ilegalităților, atât în municipiul Focșani, cât și în zona rurală din aria Secției 1 Poliție Rurală Golești.
La acțiuni au participat polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, alături de reprezentanți ai Gărzii Forestiere, Registrului Auto Român (RAR) Vrancea și Ocolului Silvic Focșani.
Scopul principal al controalelor a fost prevenirea faptelor antisociale, creșterea siguranței cetățenilor și verificarea respectării legislației în domeniile rutier și comercial.
Rezultatele acțiunilor:
Peste 460 de persoane au fost legitimate;
320 de autovehicule au fost controlate;
10 filtre rutiere au fost instituite în puncte-cheie;
124 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate, cu o valoare totală de peste 65.700 de lei, cele mai multe pentru nereguli în trafic;
13 certificate de înmatriculare au fost reținute pentru deficiențe tehnice sau alte nereguli;
12 testări pentru droguri și 144 de testări pentru alcool au fost efectuate în rândul conducătorilor auto;
11 societăți comerciale, 8 săli de jocuri de noroc și 22 de producători agricoli au fost verificați în privința respectării legislației în vigoare;
Au fost controlate și 7 persoane aflate în arest la domiciliu, pentru a se verifica respectarea obligațiilor legale.



