În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate trei acţiuni punctuale pentru verificarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID – 19, din care două organizate de polițiști, iar una împreună cu jandarmii. În cadrul activităților au fost verificate 1104 persoane, precum și 80 de mijloace de transport persoane.
De asemenea, au fost verificate 75 de societăți comerciale, unde poliţiştii au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii vrânceni au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală.



