Activitate preventivă a polițiștilor vrânceni la Școala Gimnazială Găgești

0
259

Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Odobești au desfășurat, marți, o activitate informativ-preventivă la Școala Gimnazială Găgești, în cadrul campaniei „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”

Acțiunea a avut ca scop prevenirea comportamentelor agresive și promovarea unei comunicări bazate pe respect, empatie și responsabilitate. Polițiștii le-au vorbit elevilor despre consecințele actelor de violență, atât din perspectivă legală, cât și morală, oferind exemple concrete și sfaturi practice privind gestionarea situațiilor de conflict.

Copiii s-au implicat activ în discuții, adresând întrebări și exprimându-și punctele de vedere, semn că sunt interesați de promovarea unui climat școlar sigur și echilibrat.

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea anunță că va continua să deruleze astfel de activități în unitățile de învățământ, pentru întărirea parteneriatului dintre poliție, școală și comunitate și pentru formarea unui comportament civic responsabil în rândul tinerilor.