Acasă Actualitate Activitatea Gărzii Forestiere Focșani în decembrie 2025: 68 de acțiuni și amenzi...

Activitatea Gărzii Forestiere Focșani în decembrie 2025: 68 de acțiuni și amenzi de 88.000 de lei

0
265

Garda Forestieră Focșani a desfășurat, în luna decembrie 2025, o serie de activități de control și monitorizare privind respectarea regimului silvic și cinegetic, precum și acțiuni administrative și de implementare a programelor aflate în derulare.

Direcția de Control a Regimului Silvic și Cinegetic a realizat 68 de acțiuni de control, având ca obiectiv prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și verificarea transportului, expediției și comercializării materialelor lemnoase. În urma acestor controale au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 88.000 de lei, și au fost confiscate materiale lemnoase în volum de 88,25 metri cubi, cu o valoare estimată la 17.608 lei. Totodată, au fost verificate 11 petiții.

În aplicația SUMAL 2.0 au fost efectuate 151 de interogări, care au vizat verificări de stocuri și operațiuni, controale procedurale (fotografii, trasee, destinatari, localizare, proveniență), precum și corecții de erori sau stocuri. O parte dintre controalele din domeniul silvic au fost realizate în colaborare cu organele de poliție.

În domeniul cinegetic, Garda Forestieră Focșani a efectuat 21 de controale, dintre care trei tematice, un control privind respectarea prevederilor legale referitoare la organizarea și practicarea vânătorii, un control la acțiuni de populare cu specii de faună de interes cinegetic și 16 controale pentru evaluarea și crotalierea trofeelor de vânat. De asemenea, au fost întocmite două procese-verbale de constatare a pagubelor produse de specii de faună de interes cinegetic, precum mistrețul și șacalul, conform Legii nr. 407/2006.

Pe linie administrativă, în luna decembrie au fost încheiate nouă acte adiționale pentru cesionarea contractelor de gestiune și un contract de atribuire a gestionării faunei cinegetice. Totodată, au fost emise 22 de decizii de aprobare a depășirii posibilității anuale și o decizie privind depășirea posibilității decenale, conform OM nr. 766/2018. Au mai fost emise o decizie de ocupare temporară și una de scoatere definitivă din fondul forestier național.

Reprezentanții instituției au participat la 22 de ședințe ale Comisiilor de Analiză Tehnică din cadrul Agențiilor pentru Protecția Mediului și au verificat 12 recepții ale lucrărilor de amenajare, faza de teren, precum și o convocare pentru preavizarea soluțiilor tehnice, în cadrul Conferinței a II-a de amenajare. De asemenea, au fost verificate 65 de acte de punere în valoare a produselor accidentale, rezultate în urma afectării arboretelor de factori biotici și abiotici.

În cadrul Măsurii PNRR/2022/C2/S/1.A – Sprijin pentru investiții în noi suprafețe ocupate de păduri, în luna noiembrie 2025 au fost verificate lucrările de control anual al regenerărilor pentru 10 beneficiari, pe o suprafață totală de 165 de hectare.