Acasă Actualitate Activități preventive în școlile vrâncene, înainte de vacanța de vară, în cadrul...

Activități preventive în școlile vrâncene, înainte de vacanța de vară, în cadrul campaniei „O singură dată, poate deveni mereu”

0
422

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea – Biroul Siguranța Școlară, în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Vrancea, au desfășurat astăzi ultimele activități din acest an școlar în cadrul campaniei județene de prevenire „O singură dată, poate deveni mereu” – ediția a III-a (2024–2025).

Peste 300 de elevi și cadre didactice de la două colegii din municipiul Focșani au participat la întâlniri informative, primind recomandări esențiale pentru o vacanță în siguranță și pentru menținerea unui stil de viață sănătos. În cadrul campaniei, accentul a fost pus pe prevenirea consumului de substanțe psihoactive, o problemă tot mai prezentă în rândul tinerilor.

Pe parcursul acestei săptămâni, astfel de activități au fost organizate și în alte unități de învățământ liceal din județ, în scopul conștientizării riscurilor și consecințelor, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, ale consumului de droguri.

Campania „O singură dată, poate deveni mereu!” are ca obiectiv principal responsabilizarea adolescenților, precum și sprijinirea părinților și profesorilor în eforturile comune de prevenire. Elevii au primit semne de carte cu mesaje sugestive, menite să încurajeze reflecția și dialogul, precum: „Cine ești tu când nu te vede nimeni?”, „Ce i-ai spune unui prieten care consumă droguri?” sau „Dacă aș fi în locul unui dependent de droguri, mi-aș dori să aud că…”.

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea își reafirmă angajamentul de a continua acțiunile de prevenire în școli, promovând alegerile sănătoase și construirea unui mediu sigur pentru viitoarele generații.