Administrația Piețelor Focșani are un nou director. Vladimir Dușinschi a fost numit interimar în această funcție

0
-Publicitate-

Administrația Piețelor Focșani SA este condusă de luni de un nou director, de această dată interimar. Consiliul de Administrație l-a numit în funcție pe Vladimir Dușinschi, consilier al primarului Cristi Misăilă. Postul de director a devenit vacant după ce Claudia Ionescu a demisionat din funcție la începui acestui an. La finalul anului trecut, între conducerea Administrației Piețelor și primarul Cristi Misăilă au existat mai multe ”ciocniri” publice, pe tema managementului piețelor din Focșani.

Claudia Ionescu, o apropiată a fostului președinte PSD Vrancea, Marian Oprișan, ocupa funcția de director de mai mulți ani. La finalul anului trecut a fost demarată o procedură pentru stabilirea unui nou director la Administrația Piețelor, care nu a mai fost dusă la bun sfârșit.

Vladimir Dușinchi are 33 de ai, este licențiat în drept, sociologie și relații internaționale și ”a activat o lungă perioadă de timp în zona de comerț, fiind manager al Mavecom SRL Focșani”, după cum este prezentat într-un comunicat de presă al Primăriei Focșani. Acesta a fost liberal înainte de a se apropia de PSD și a condus pentru o perioadă scurtă de timp organizația de tineret din cadrul PNL Vrancea.

-Publicitate-