Un accident rutier s-a produs pe E 85 la Haret. Astăzi, ora 15:28, poliția a fost sesizată prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul că pe Drumul Național 2 E85, în localitatea Haret, a avut loc un eveniment rutier în care o tânără, în vârstă de 16 ani a fost acroșată pe trecerea de pietoni. În zona producerii accidentului, traficul se desfășoară alternativ. Persoana în cauză a fost preluată de ambulanță și transportată la spital în vederea acordării de asistenței medicale de specialitate.Șoferul a fost testat, rezultatul fiind negativ.



