În perioada 14 – 17 octombrie 2021, la nivel național, polițiștii au intensificat acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19. Polițiștii au acționat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, pentru protejarea sănătății publice.
În județul Vrancea, în cadrul celor 31 de acțiuni punctuale, la care au acționat, în medie, zilnic, peste 160 de polițiști, au fost verificate aproximativ 450 de mijloace de transport, din care 189 de mijloace de transport public în comun.
Totodată, aproximativ 6000 de persoane au fost legitimate/verificate, iar aproximativ 4300 dintre acestea se aflau în izolare/carantină.
De asemenea, 278 de societăți comerciale, au fost verificate în acest interval. În urma verificărilor din ziua de 17 octombrie, desfășurate la săli de evenimente, restaurante, cluburi și discoteci, au fost constatate nereguli în 4 locații. Astfel, echipele de control au stabilit faptul că 4 operatori economici nu au respectat obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital privind Covid 19, în incinta localurilor fiind identificate persoane nevaccinate sau care nu au trecut prin boală.
”Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii vrânceni au aplicat, conform Legii 55/2020, 165 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15500 de lei, dintre care 152 de sancțiuni, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii, respectiv 9 sancțiuni, unor persoane care nu au respectat măsura izolării/carantinei.
Astfel de acțiuni vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.












