În perioada 27–28 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier și ai Biroului Rutier Vrancea au desfășurat o amplă acțiune pe drumurile publice din județ, cu scopul de a preveni accidentele și de a crește siguranța rutieră. Activitățile s-au concentrat pe depistarea șoferilor care depășesc viteza legală sau conduc sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
Pe parcursul controalelor, au fost efectuate 389 de testări cu aparatul etilotest și 22 de testări cu aparatul drugtest. În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 170 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 84.000 de lei. Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere: șapte pentru viteză excesivă, cinci pentru consum de alcool și trei pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase 25 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii au dat și câteva exemple relevante din cadrul acțiunilor. Astfel, la data de 27 septembrie, un bărbat de 57 de ani, din municipiul Focșani, a fost depistat conducând sub influența alcoolului, având o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal.
De asemenea, pe 28 septembrie, un bărbat de 37 de ani, din comuna Slobozia Bradului, a fost prins la volanul unui autoturism radiat din circulație. Și în acest caz, polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru a reduce numărul accidentelor rutiere și pentru a responsabiliza șoferii în trafic.



