Andreea Ținică, candidat pentru președinția Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul Teoretic Odobești: ”Îmi pasă de viitorul și de educația generației mele, a generației Z”

0
-Publicitate-

O dată pe an, în cadrul Consiliului Școlar al Elevilor, fiecare clasă își poate alege reprezentantul în școala sa. Reprezentanții sunt responsabili de partea organizațională a școlii, alături de multe alte sarcini importante fără de care o instituție competentă de învățământ nu ar putea funcționa firesc. Ținică Andreea-Elena, elevă la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești, a ales să aducă o schimbare prielnică învățământului românesc, astfel că aceasta candidează la funcția de președinte a Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul liceului său și promite să „mă implic totalmente în apărarea intereselor noastre”, așa cum chiar ea a afirmat.

De asemenea, Ținică Andreea-Elena își dorește să câștige încrederea tuturor colegilor săi din școală, așa că le adresează un mesaj important acestora și-i îndeamnă să o susțină și să o voteze pentru funcția de președinte:

 „Fiecare dintre noi, atunci când ne aflăm în postura de a priva o decizie în viață, facem o tâlcuire inombrabilă a valențelor noastre, dacă aspirăm să facem o alegere iscusită și să luam cele mai bune decizii. Ce mă recomandă pentru funcția de președinte al Consiliului Școlar este verticalitatea morală. Îmi pasă de viitorul și de educația generației mele, a generației Z. Și, nu în cele din urmă, sunt de partea corectitudinii! Literalmente, acestea sunt câteva dintre calitățile care reprezintă motivația candidaturii mele, a implicării depline în cadrul funcției mele. Informarea și informația sunt două dintre cele mai mari forțe ale unui om cu coloană vertebrală, mai ales atunci când trebuie să avem recerința cardinală de a știi să ne formăm o opinie publică verticală, corectă. Acest criteriu este, desigur, valabil și în cazul nostru, al elevilor, și susțin cu tărie faptul că misiunea mea, în calitate de viitor președinte al Consiliului Școlar, este cea de a crea un ambient prielnic dedicat deciziilor legate de o informare sigură și o comunicare cât mai explicită cu unitatea noastră de învățământ.”

Mesajul său, însă, nu se termină aici și nu este unul oarecare. Andreea trage un semnal de alarmă în privința bullying-ul din școli, rata acestuia crescând considerabil în ultimii ani:

„Mai mult decât atât, rata bullying-ului în mediul școlar a crescut considerabil în ultimii ani, iar studiile arată că unul din patru copii, în România, a fost umilit în fața propriilor săi colegi, spun statisticile fundației «Salvați Copiii». Rolul funcției de președinte îmi va permite, deopotrivă, să găsesc cele mai bune mijloace prin care putem combate violența, indiferent de natura acesteia, și nu numai. Școala înseamnă familie, nu oroare. De asemenea, sunt de părere că este îndeajuns de puțin să luăm la cunoștință doar chestiunile enigmatice ale elevilor, motiv pentru care statutul de președinte îmi va acorda prioritatea de a ajunge la un dialog cu cadrele responsabile pentru soluționarea problemelor presante ale elevilor. Îmi doresc cu desăvârșire să fiu vocea noastră, a tuturor elevilor. Trebuie și sunt aici să mă implic totalmente în apărarea intereselor noastre! Vreau, ca împreună, să încurajăm schimburile de experiență și să fim… noi. Generația Z înseamnă schimbarea în bine, iar «Bătrânii pot face război, însă numai copiii vor face istorie!» va fi deviza care ne va purta pe tot parcursul candidaturii mele. Mulțumesc!”

-Publicitate-