O anexă gospodărească a fost incendiată miercuri după amiază de persoane necunoscute. Polițiștii fac cercetări pentru a identifica autorul. Pompieri vrânceni au fost solicitați să intervină, în jurul orei 17:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexa unei gospodării din comuna Popeşti. La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă şi o ambulanţă SMURD de la Detașamentul de Pompieri Focșani. Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție, în cooperare cu SVSU Popeşti, au acţionat pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului, care se manifesta generalizat la o anexă în suprafață de circa 80 mp.
După aproximativ 90 de min. incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Datorită promptitudinii cu care au intervenit pompierii, au fost salvate locuinţa aflată în aceeaşi curte şi gospodăriile învecinate. În urma evenimentului au ars: anexa construită din paiantă şi învelitoare din tablă, 1 mc de cherestea şi 0,5 t furaje. Cauza probabilă a producerii evenimentului: acţiune intenţionată.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.