Pompieri vrânceni din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au fost solicitați astăzi, în jurul orei 03:40, să intervină pentru stingerea unui incendiu la o gospodărie din comuna Golești. La fața locului s-au deplasat patru echipaje cu: trei autospeciale de stingere cu apă și spumă şi o ambulanţă SMURD. Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție, în cooperare cu SVSU Golești, au acţionat pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului, care se manifesta generalizat la acoperişul unei anexe, cuprinzând o suprafaţă de circa 100 mp.
După trei ore de luptă cu flacările, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. În urma evenimentului au ars: acoperişul anexei construit din lemn şi învelitoare din tablă, în suprafaţă de circa 100 mp, precum şi bunuri de uz casnic depozitate în interior.
Datorită efortului pompierilor a fost salvată locuinţa aflată în imediata vecinătate. Cauza probabilă a incendiului a fost coș de fum deteriorat.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.