Incendiul de proporții în comuna Cotești satul Goleștii de Sus. Mai multe animale au murit în urma incendiului în timp ce proprietarul a suferit arsuri.
În cursul zilei de vineri, 28 august a.c., în jurul orei 14.30, un apel la numărul unic de urgență 112, anunța despre producerea unui incendiu la o gospodărie din satul Goleștii de Sus, comuna Cotești.
La adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgență patru echipaje de din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
La momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau pe o suprafață de circa 400 mp, cuprinzând mai multe anexe, precum și 10 mp din acoperișul locuinței.
Pompierii militari au localizat în cel mai scurt timp incendiul, care amenința să se propage la gospodăriile din apropiere. Forțele de intervenție, în cooperare cu S.V.S.U. Cotești, au depus eforturi considerabile pentru limitarea pagubelor, reușind să salveze locuința și mai multe animale aflate în interiorul unui grajd care ardea, respectiv: 10 porci mari, 4 porci mici, 5 iepuri, 2 viței și 1 berbec.
În timpul intervenției, paramedicii au acordat primul ajutor calificat la fața locului unei barbat în vârstă de 52 de ani, care a suferit arsuri superficiale la membrul superior drept. Cu toate că i-au fost explicate consecințele, persoana a refuzat transportul la spital.
După mai bine de 5 ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. În urma evenimentului au ars: anexe (1 magazie, 1 cramă, 1 depozit furaje, 1 grajd) construite din lemn și învelitoare din tablă, în suprafață de 400 mp, precum și 10 mp din acoperișul locuinței. Totodată, au mai ars: 150 păsări, 3 iepuri, 1 porc mic, 300 baloturi de lucernă, 250 baloturi din ciocani de porumb, 100 baloturi de paie și alte bunuri de uz gospodăresc aflate în interiorul anexelor.
Din cercetările efectuate a rezultat că incendiul a fost generat de un scurtcircuit electric din cauza unui cablu neizolat corespunzător.