Anulare de obligații fiscale pentru firmele cu activitate pe teritoriul altor țări

0
154

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Vrancea reaminteşte contribuabililor că prin Legea 72/2022 a fost legiferată anularea diferențelor de obligații fiscale principale si/sau obligațiile fiscale accesorii, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a calificării ulterioare de către organul fiscal a sumelor reprezentând indemnizații sau orice alte sume de aceeași natură, primite pe perioada delegării, detașării sau desfășurării activității pe teritoriul altei tari, de către angajați ai angajatorilor români care şi-au desfășurat activitate pe teritoriul altei tari, aferente perioadelor fiscale cuprinse intre 1 iulie 2015 şi data intrării in vigoare a prezentei legi şi neachitate.

Anularea obligațiilor fiscale se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale, care se comunică contribuabilului.

Procedura de anulare este aplicabilă şi la solicitarea contribuabilului.

Contribuabilii pentru care s-au stins, total sau parţial, prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţiile fiscale pentru care legea prevede anularea au dreptul la restituire, în baza cererii, a următoarelor:

  1. a) sumele care au stins, în perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2015 şi data intrării în vigoare a legii, obligaţiile fiscale de natura celor prevăzute la art. I din lege;
  2. b) sumele care au stins, după data intrării în vigoare a legii, obligaţiile fiscale de natura celor prevăzute la art. I din lege.

” Termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea sumelor începe să curgă de la data intrării in vigoare a Legii 72/2022.

In cazul in care, anterior intrării in vigoare a prezentei legi, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligațiile, acesta nu mai comunica decizia de impunere, iar obligațiile fiscale se scad din evidenta analitica pe plătitor, pe baza de borderou de scădere”, se precizează într-un comunicat de presă al AJFP Vrancea.