Au început lucrările la drumul Soveja – Lepșa

0
326

Lucrările de modernizare pe DN 2L Soveja – Lepșa au început efectiv. Constructorul a început să lucreze la construcția podețelor și la platforma drumului, în vederea pregătirii acestuia pentru asfaltare. Drumul dintre Soveja și Lepșa are o lungime de 16 km, iar investiția este realizată de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Lucrările ar fi putut începe de anul trecut, însă au fost întârziate de faptul că proiectul realizat nu s-a potrivit cu situația din teren. Amplasamentul a fost predat constructorului în urmă cu o săptămână, eveniment care a fost însoțit de săgețile aruncate între PNL și PSD cu privire la meritele acestei investiții.

Proiectului de modernizare a drumului prevede construcția de poduri peste pârâurile Lepșuleț și Lepșa, viaducte de coastă, șanțuri, rigole, podețe, ziduri de sprijin, pentru consolidarea terenului.

Valoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor este de 126.778.219 lei, cu TVA, iar durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.