Autoritățile vor să construiască un sediu nou pentru RAR, la Focșani sau Garoafa

0
103

Directorul general al Registrului Auto Român (RAR), Radian Tufă și șeful Departamentului Logistică din cadrul RAR, Florentin Hojbotă, au venit vineri în Vrancea pentru a discuta despre construirea unui nou sediu al RAR Vrancea. Cei doi au fost însoțiți de Nicu Tănase, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Șefii RAR s-au întâlnit cu Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, și au vizitat mai multe locații unde ar putea fi construit un alt sediu pentru RAR, la Focșani și la Garoafa, unde primăria deține un teren disponibil pentru această destinație.

Împreună, am vizitat mai multe locații din Focșani, respectiv Garoafa (primar Laurențiu Diaconu), pentru a identifica un teren pe care să se construiască un nou sediu al RAR Vrancea. În calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea voi susține inițiativa Registrului Auto Român, pentru ca vrâncenii să fie beneficiarii finali ai investiției. Un sediu modern al RAR, situat într-o locație accesibilă cât mai multor vrânceni, va aduce avantaje tuturor vrâncenilor care vor apela la serviciile RAR”, a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.