Circulația pe lotul 2 al Autostrăzii A7 Ploiești–Buzău, între Mizil și Buzău, în lungime de 28,35 kilometri, se va deschide vineri, 17 octombrie, cel mai probabil după ora 15:00. Asociația Pro Infrastructura critică dur modul în care este gestionată situația, acuzând autoritățile de incompetență și lipsă de respect față de cetățeni.
Astfel, traficul nu va fi deschis complet până la nodul rutier A7–DN2, aflat pe lotul executat de compania turcească Nurol. Doar sensul spre București va putea folosi acest punct, în timp ce șoferii care vin dinspre Ploiești vor fi obligați să părăsească autostrada la kilometrul 47, pe DJ203G, pentru a intra în Buzău prin Stâlpu sau Pietrosu–Costești–Spătaru.
„Nivelul de incompetență și delăsare este absolut inacceptabil. Responsabilii din CNAIR și Ministerul Transporturilor au avut timp berechet să se asigure că breteaua de descărcare spre DN2 este finalizată, dar grija față de cetățenii care le plătesc salariile pare inexistentă. În loc să putem circula normal pe autostradă, șoferii sunt trimiși prin comunele buzoiene”, transmite Asociația Pro Infrastructura.
Organizația atrage atenția și asupra problemelor tehnice de pe alte tronsoane ale A7, executate de constructorul bulgar Trace, unde au fost identificate greșeli repetate la lucrări de sudură și la podul peste pârâul Sărata.
„După declarațiile triumfaliste din 2024 ale lui Grindeanu, Scrioșteanu și Pistol, care garantau că autostrada va fi gata cel târziu în septembrie 2024, vedem că nici acum, la inaugurare, nu se poate circula complet”, subliniază reprezentanții asociației.
Potrivit estimărilor, breteaua care va permite traficul dinspre sud spre nord ar putea fi terminată în una-două săptămâni, iar restul de aproape 14 kilometri ai autostrăzii care ocolesc municipiul Buzău ar urma să fie dați în folosință spre sfârșitul lunii noiembrie.
Contractul pentru tronsonul Mizil–Buzău a fost semnat pe 7 iunie 2022 cu asocierea româno-bulgară Coni–Trace, pentru suma de 1,25 miliarde lei fără TVA. Ordinul de începere a fost emis pe 11 august 2022, iar durata de execuție era de 20 de luni, fără perioadă de proiectare. Constructorii au primit ulterior o extensie de șase luni, însă finalizarea are loc cu aproape un an întârziere față de termenul contractual ajustat.
Cu această inaugurare parțială, rețeaua rutieră de mare viteză a României ajunge la 1.353,4 kilometri, dintre care 83,54 kilometri au fost deschiși circulației în cursul anului 2025.



