Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a verificat lucrările de pe tronsonul Focșani – Bacău al Autostrăzii Moldova (A7), alături de premierul Ilie Bolojan și de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.
Potrivit acestuia, stadiul fizic al execuției a ajuns la aproximativ 80% pe primele două loturi, între Focșani – Domnești Târg și Domnești Târg – Răcăciuni, în timp ce pe lotul Răcăciuni – Bacău gradul de realizare este de circa 60%. În aceste condiții, există șanse ca până la finalul acestui an să fie deschisă circulația pe cel puțin 50 de kilometri, până la Adjud.
Tronsonul Focșani – Bacău are o lungime totală de 96 de kilometri și este considerat esențial pentru asigurarea continuității coridorului pan-european 9, dar și pentru dezvoltarea economică a Moldovei.
Lucrările pe cele șase loturi cuprinse între Focșani și Pașcani sunt realizate de compania românească UMB și beneficiază de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Conform graficelor de execuție, anul viitor va fi posibilă circulația neîntreruptă pe autostradă, între București și Pașcani, pe o distanță de aproximativ 390 de kilometri, prin conexiunea A7 – A3.





