Avertisment BNR: un document fals, atribuit instituției, circulă online  

0
107

Banca Națională a României a transmis un avertisment public privind distribuirea, în mediul online, a unui document fals atribuit instituției. Materialul, intitulat „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, este datat 4 februarie 2026 și poartă în mod fraudulos sigla BNR.

Reprezentanții băncii centrale precizează că documentul nu a fost emis, semnat sau aprobat de BNR și că instituția nu are atribuții legale în ceea ce privește emiterea de avertismente referitoare la acte notariale sau procuri. Deși în conținut sunt menționate funcții și nume reale, inclusiv cel al Leonardo Badea, precum și elemente vizuale autentice (siglă, antet, date de contact), acestea au fost utilizate fără acordul instituției, cu scopul de a induce publicul în eroare.

BNR respinge categoric conținutul documentului și reamintește că toate comunicările oficiale sunt publicate exclusiv pe site-ul instituției și pe canalele sale oficiale de comunicare. Orice document atribuit BNR care circulă în afara acestor surse trebuie tratat cu maximă prudență.

Totodată, banca centrală subliniază că transmiterea, reproducerea sau distribuirea unor documente false emise în numele BNR intră în categoria infracțiunilor de fals și uz de fals, sancționate de Codul penal. Oamenii sunt îndemnați să nu dea curs, să nu semneze și să nu redistribuie documentul fals aflat în circulație.