Polițiștii din Adjud au depistat luni, în jurul orei 18.00, în comuna Păunești, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Botoșani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Acesta a fost condamnat de magistrații Tribunalului Giurgiu la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 8 luni, pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți.
În anul 2020, bărbatul a transportat doi cetățeni străini fără acte de identitate, în scopul de a-i introduce în mod fraudulos în țară, fără îndeplinirea condițiilor legale privind regimul frontierei de stat, în vederea obținerii unui folos material.
Bărbatul a fost introdus în Penitenciarul Focșani pentru executarea pedepsei.



