Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Dumitrești, a fost reținut de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, fiind ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, în data de 6 decembrie, la ora 12:15, o femeie de 24 de ani, din aceeași localitate, a sesizat direct poliția cu privire la faptul că a fost agresată fizic de concubinul său, incidentul având loc în data de 5 decembrie.
În urma sesizării, polițiștii au efectuat evaluarea riscului, conform prevederilor OMAI 146/2018 privind gestionarea cazurilor de violență domestică. Rezultatul a indicat existența unui risc iminent, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu, cu monitorizare electronică.
În urma cercetărilor și a probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, bărbatul a fost reținut la data de 7 decembrie pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vrancea.
Ulterior, în cursul zilei de 8 decembrie, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.



