Marți dimineață, în jurul orei 5:24, Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată cu privire la faptul că pe Bulevardul Unirii din municipiul Focșani se află o persoană căzută, posibil decedată.
”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani împreună cu un echipaj medical s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, găsind un bărbat în vârstă de 42 de ani din municipiul Focșani.
În urma evaluării efectuate de către echipajul medical s-a constatat decesul bărbatului”, a anunțat IPJ Vrancea.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei, iar pentru stabilirea cauzelor acestuia urmează să fie dispusă efectuarea unei necropsii.



