Un bărbat a fost găsit spânzurat, în acesta dimineață, în locuința sa din Golești. Acesta era monitorizat electronic, iar la ora 08.16, la Compartimentul de Supraveghere a Monitorizării Electronice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a fost primită o alertă generată de dispozitivul montat bărbatului în vârstă de 38 de ani.
Deplasată de urgență la fața locului, patrula de poliție a pătruns în curtea locuinței persoanei și a constatat că aceasta s-a spânzurat.
Ambulanța sosită la fața locului a constatat decesul bărbatului.
Pe numele persoanei decedate fusese emis ordin de protecție, cu monitorizare electronică pentru 3 luni, începând cu data de 5 iulie, pentru fapta de violență în familie, față de fosta concubină.
Cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal întocmit pentru ucidere din culpă.