Un bărbat a murit, la Țifești, din cauza unor arsuri. Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea a fost solicitat la ora 13.50 să intervină. Echipajul care s-a deplasat la fața locului a identificat un bărbat în vârstă de 45 de ani, care murise în urma arsurilor suferite. Se pare că bărbatul locuia la o familie din comună și muncea cu ziua pe la locuitori. Incidentul în care a luat foc și și-a pierdut viața este neclar și este în atenția poliției.



