Un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Focșani, a fost prins în timp ce conducea sub influența drogurilor prin oraș. Acesta a fost oprit de polițiști, luni, la ora 23.45. Pentru că acesta avea un comportament specific consumatorilor de substanțe psihoactive, a fost condus la o unitate medicală, unde a fost efectuat un test preliminar privind consumul de substanțe psihoactive, rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de THC- Cannabis.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.



