Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani l-au reținut pe un bărbat în vârstă de 36 de ani pentru 24 de ore, pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu și amenințare.
Miercuri, la ora 11:03, Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată telefonic de către operatorul Sistemului informatic de monitorizare electronică cu privire la faptul că a fost generată o alertă de încălcare a zonei stabilite printr-un ordin de protecție.
Astfel, persoana monitorizată electronic s-a apropiat de o unitate școlară, și-a scos brățara electronică de monitorizare, încălcând prevederile sentinței civile a Judecătoriei Focșani.
În urma activităților efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul s-ar fi aflat în incinta unei instituții de învățământ.
Ulterior, bărbatul a fost identificat de polițiști, care au constatat faptul că acesta nu a menținut în funcțiune sistemul de monitorizare electronică, demontând brățara de monitorizare. De asemenea, a refuzat montarea unui nou dispozitiv, împiedicând, în acest mod, monitorizarea sa în permanență.
În cursul nopții trecute, în baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au dispus față de cel în cauză măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare (5 acte materiale) și încălcare a ordinului de protecție (7 acte materiale), acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vrancea.
Astăzi, magistrații Judecătoriei Focșani au dispus arestarea acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetarile sunt continuate în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcarea de către o persoană faţă de care a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie şi ameninţare.



