Cei doi bărbați care sunt acuzați de furt calificat după ce au furat 10.000 de lei dintr-un restaurant au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 zile. Unul dintre suspecți are 17 și este din Galați, iar altul are 36 de ani și este din Tecuci. Aceștia au fost identificați în urma acțiunilor poliției în Focșani, dar și în Tecuci.
”În fapt, din cercetări a reieşit că, în noaptea de 3/4 februarie a.c., în jurul orei 04.30, cei în cauză ar fi pătruns, prin efracție și purtând cagule confecționate artizanal, prin forțarea unei uși de acces, într-un restaurant din municipiul Focșani, de unde au sustras suma de aproximativ 10000 lei”, au arătat polițiștii vrânceni.



