Beneficiarii PNDL I pot solicita suplimentarea sumelor pentru finalizarea investițiilor până pe 29 ianuarie

0
45

Beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa I, pot solicita suplimentarea sumelor alocate de la bugetul de stat pentru finalizarea obiectivelor de investiții până pe 29 ianuarie. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că trebuie transmisă Anexa nr. 3 la Normele Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG 18/2013 pentru aprobarea PNDL.

Solicitarea trebuie însoțită de următoarele documente:

Hotărârea consiliului local/județean de aprobare a indicatorilor tehnico-economici actualizați;

Hotărârea consiliului local/județean de asigurare a finanțării pentru categoriile de cheltuieli care nu se finanțează de la bugetul de stat prin Program;

Devizul general actualizat și devizul general pentru lucrările rest de executat defalcat pe categorii de lucrări și categorii de cheltuieli;

Notă justificativă – prin care să se întemeieze necesitatea suplimentării sumelor de la bugetul de stat;

Declarația pe proprie răspundere din care să reiasă că obiectivul de investiții pentru care se solicită fonduri de la bugetul de stat este același cu cel inclus în Program, iar fondurile solicitate sunt necesare în vederea finalizării obiectivului de investiții.