Bicicletele din sistemul bike – sharing din Focșani au fost stricate de unii utilizatori

0
167

Unele dintre bicicletele închiriate de la Primăria Focșani, prin sistemul bike – sharing, au fost vandalizate de către unii utilizatori. De asemenea, au fost persoane care au încercat să le fure, deși au GPS.

”De la inaugurarea sistemului de bike-sharing au fost identificate mai multe situații în care elemente ale cadrului bicicletelor au fost rupte sau îndoite, accesorii rupte, furate și chiar echipamente vopsite cu spray.

Au fost identificate chiar cazuri în care s-a încercat furtul unor biciclete, deși acestea sunt monitorizate prin GPS.

Îi avertizăm pe cei care recurg la asemenea fapte că Regulamentul pentru utilizarea sistemului de închiriere a bicicletelor în regim self-service prevede sancțiuni dure.

Pentru nereturnarea bicicletei în cel mult 12 ore de la expirarea duratei maxime, respectiv ora 24 din ziua utilizării,  se aplică o penalizare în valoare de 200 lei şi vor putea fi sesizate organele de cercetare penală, considerându-se furt.

Se pot solicita inclusiv despăgubiri în valoare de 4200 lei, contravaloarea unei biciclete, dacă aceasta nu este recuperată în stare de funcționare de la ultimul utilizator.

Pentru toate distrugerile constatate până în prezent, Primăria Municipiului Focșani a sesizat organele abilitate”, a anunțat Primăria Focșani.

Primăria Focșani face apel la focșăneni ca, atunci când asistă la acte de vandalism, să sune la 112 sau la disperatul Poliției Locale Focșani, la numerele de telefon 0748 067 300; 0237 215 030 / 0237 215 005.

Bicicletele pot fi utilizate/închiriate doar de către persoane care au împlinit vârsta de 14 ani, în intervalul orar 7.00-24.00, de luni până duminică.

Pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani este nevoie de acordul unui părinte/ tutore. Persoanele care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu vor putea obține un card de acces și nici nu se vor putea înregistra ca și Utilizator în aplicația Globikes.