Biserica brâncovenească ”Adormirea Maicii Domnului” din Bordești a fost resfințită marți, în ziua de prăznuire a Sfinților Martiri Brâncoveni. Slujba a fost oficiată de ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și un sobor de preoți.
După rânduiala târnosirii bisericii prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și prin stropirea cu apă sfințită, atât în exterior, cât și în interior, Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și un parastas pentru ctitorii lăcașului de închinare, împreună cu un sobor de șase preoți și doi diaconi, din care au făcut parte pr. Marian Gegea, consilier eparhial la Sectorul Cimitire, monumente și servicii funerare, pr. Oscar Frunză, protopop al Protoieriei Focșani II, pr. paroh Dan Burducea, precum și alți preoți din împrejurimi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei.
„Trăim cu toții bucuria reînnoirii acestui lăcaș de cult, ridicat în urmă cu mai bine de trei secole. A cunoscut multe încercări de-a lungul timpului, însă de fiecare dată s-a intervenit asupra lui, iar din 1994 a suportat lucrări de consolidare și restaurare foarte serioase, încât i s-a putut reda frumusețea cea dintâi. Biserica aceasta exprimă credința și dragostea de Dumnezeu a strămoșilor noștri. De aceea, frățiile voastre, care sunteți urmașii celor ce s-au ostenit cândva să vă lase o astfel de moștenire, aveți datoria să-i pomeniți în rugăciune. Oricine ctitorea o biserică sau o mănăstire nu o făcea pentru fala lui, ci spre slava lui Dumnezeu și cu nădejdea că Părintele ceresc, în marea Sa milostivire față de oameni, va avea milă și de el la Judecata cea de obște”, a afirmat Părintele Arhiepiscop Ciprian, în cuvântul rostit după slujba de sfințire.
La final, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei i-a oferit primarului comunei Bordești, Adrian Gavrilă, Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” cu insignă și o icoană a Maicii Domnului.
Biserica din Bordești, zidita inițial că mănăstire, a fost ctitorita intre anii1698-1699, de către căpitanul Mănăilă, dregător al Sfanțului Constantin Brâncoveanu. Biserica mănăstirii, păstrată până astăzi, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iese în evidenta atât prin arhitectura brâncovenească, cât și prin pictura în fresca de pe pereții interiori, care poarta semnătură renumitului zugrav bisericesc Pârvu Mutu. Mănăstirea din Bordești a avut o situație foarte buna pentru o vreme, însă în anul 1742 aceasta este închinată că metoc Episcopiei Buzaului, până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când este închinată Mănăstirii Băbeni.
Valentin Muscă, directorul Muzeului Vrancei, spune că după că aceea lăcașul a trecut prin mai multe cutremure, incendii, alunecări de teren care l-au scos în cele din urmă din circuitul liturgic.
”Devenit schit, a fost închinat Episcopiei Buzăului în 1742 de Șerban și Ștefan, feciorii clucerului, ca în jurul anului 1800 să fie transferat Mănăstirii Băbeni și indirect închinat unei mănăstiri din Ianina (Grecia). Seismele din 1802 și 1838 au produs mari pagube lăcașului, iar incendiul din 1856 a distrus chiliile monahilor. Aflat într-o situație precară, logofătul Al. Plaino a profitat și a obținut în instanță 23 din cele 25 de ha ale așezământului. Legea secularizării din 1863 i-a dat ultima palmă, deposedându-l de bruma de avere, iar lăcașul a ajuns în grija preotului satului. Trei alunecări de teren în 1899, 1911 și 1915 au fost suficiente pentru a-l scoate din circuitul liturgic”, a spus directorul Muzeului Vrancei pe pagina de Facebook a instituției.
Biserica este declarată monument istoric prin decret regal, la 10 martie 1915, ca urmare a recomandărilor reprezentanților Comisiei Monumentelor Istorice, însă după aceea nu s-a mai făcut nimic pentru salvarea ei și s-a degradat. Începând cu anul 1994, biserica brâncovenească din Bordești a fost integrata în programul național de restaurare. De atunci, a fost realizata consolidarea generala, în special după anul 2005. Lucrările au fost terminate în anul 2010, iar în anul 2014 biserica a fost redeschisă, cu ocazia comemorării domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Directorul Muzeului Vrancei a atras atenția și asupra faptului că lucrările efectuate în anii 90 au fost realizate neglijent și nu au ținut cont de mormintele ctitorilor.
”De astăzi (marți – n.r.), 16 august 2022, Biserica brâncovenească din Bordești a reintrat în circuitul liturgic. Evenimentul a fost organizat de preotul paroh Dan Burducea, protoiereul Oscar Frunză, cu sprijinul Primăriei Bordești și marchează un moment simbolic în istoria locului. Păcat însă că societatea care a efectuat lucrările de restaurare în anii 90 nu a ținut cont de acest lucru, constructorii dezgropând mormintele aflate în gropnițele din interiorul lăcașului (pronaos + pridvor), precum și mormintele din exteriorul lăcașului, fără să țină cont că erau mormintele ctitorilor, mai precis familia căpitanului Mănăilă, unul dintre dregătorii domnitorului Constantin Brâncoveanu. O cercetare atentă a inventarului ar fi adus elemente interesante despre ctitor și epocă. Nu este singurul caz în Vrancea, unde constructorii au trecut cu buldozerele peste ruine și morminte!”, a mai spus Valentin Muscă.
(Foto Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)















