Poliţiştii vrânceni au găsit bunuri în valoare de peste 100.000 de lei în genţile pasagerilor unui microbuz de transport persoane care se întorcea din Turcia.
La data de 23 octombrie a.c., ora 04.30, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea, cu ocazia activităților specifice desfășurate pe raza județului Vrancea în cadrul unui plan de acțiune pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul comerțului cu produse contrafăcute, au oprit în trafic un autocar ce aparține unei societăți care efectuează transport regulat de persoane pe ruta Turcia – România.
În urma verificării persoanelor și bagajelor aflate în mijlocul de transport au fost identificate produse purtând mărci identice sau similare cu mărci protejate de lege, despre care există suspiciunea că urmau să fie oferite spre comercializare pe teritoriul țării.
Astfel, au fost întocmite șapte dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998, fiind indisponibilizate 242 de articole de îmbrăcăminte, 163 de produse cosmetice, 47 de perechi încălțăminte și 22 de accesorii, produse ce purtau o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, în valoare totală de 90.200 de lei.
De asemenea, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, 6 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 și una pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 190/2000, în valoare totală de 13.000 de lei, fiind confiscate 351 de produse de îmbrăcăminte, 32 de perechi de încălțăminte și 10.8 grame de aur, în valoare totală de 20.000 de lei.
Cercetările continuă, pentru documentarea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere penală a persoanelor în cauză. (IPJ Vrancea)