Bustul lui Vintilă I. C. Brătianu a fost dezvelit la Cotești. La festivitate a participat președintele Senatului și Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției

0
73

Bustului omului politic Vintilă I. C. Brătianu a fost dezvelit sâmbătă la Cotești, în cadrul unei ceremonii la care au participat președintele Senatului, Anca Dragu, Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției, Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean, parlamentarii Ion Ștefan, Ionel Dancă, Raluca Ioan, primarul comunei , Dorel Bolovan și alți reprezentanți ai autorităților județene și locale.

Bustul a fost realizat de sculptorul Oscar Han, în anul 1931 și a fost descoperit în anul 2017, cu ocazia unor săpături efectuate pentru utilități în curtea școlii primari Cotești – Odobasca. Chiar dacă a fost îngropată, sculptura se afla într-o stare bună și a fost pusă în valoare de autoritățile locale. Oscar Han este cel care a realizat și sculptura Statuii Victoriei de la Tișița.

Vintilă I. C. Brătianu a fost un politician marcant din prima parte a secolului trecut, când a fost primar al Bucureștiului, ministru de război, ministru de finanțe și prim ministru între 1927 și 1928. Acesta a fost al treilea fiu al lui Ion C. Brătianu și și-a început cariera în administrație în anul 1897, ocupând funcții importante până la moarte sa, în anul 1930.