În urma unor acțiuni desfășurate de polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Vrancea și ai Biroului de Investigații Criminale Adjud, la data de 2 aprilie 2025, au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Adjud. Perchezițiile au vizat locații situate pe raza municipiului Adjud și au avut ca scop investigarea activităților infracționale ale unor suspecți.
Cercetările rcetările efectuate până în prezent indică faptul că doi bărbați, în vârstă de 22, respectiv 30 de ani, din orașul Mărășești și municipiul Adjud, sunt bănuiți că, în perioada februarie – martie 2025, au secționat și sustras cablu din cupru de la instalațiile de semnalizare feroviară din triajul stației CF Adjud. Prejudiciul cauzat de aceștia este estimat la aproximativ 47.500 lei. Mai mult, unul dintre suspecți este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și furt în formă continuată.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud a dispus reunirea tuturor dosarelor penale, iar cercetările vor continua pentru a documenta întreaga activitate infracțională și a dispune măsurile legale necesare.
În seara zilei de 2 aprilie 2025, la unul dintre suspecți a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vrancea. În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a preveni și combate astfel de infracțiuni care afectează siguranța infrastructurii feroviare.