Câine împușcat la Fitionești. Proprietarul acestuia spune că de vină este paznicul unui fond de vânătoare

0
105

Poliția cercetează cazul unui câine împușcat în comuna Fitionești, care aparține proprietarului unei stâni. Potrivit acestuia, câinele a fost împușcat luni seara, în timp ce se ducea cu oile la un pârâu pentru a le adăpa, iar el l-a găsit marți dimineață. Bărbatul a sesizat poliția, care a început cercetările. De vină, susține proprietarul stânei, ar fi paznicul unui fond de vânătoare deținut de omul de afaceri Victor Roman.

”Am coborât pe imaș la apă cu oile, pentru că avem probleme cu apa și ne ducem la pârâu. Câinele a venit după mine și a rămas în urmă. A trecut paznicul fondului de vânătoare și l-a împușcat. Nu am putut să mă întorc atunci, însă am venit dimineață (luni dimineață – n.r.), după ce am muls oile. Am găsit câinele împușcat și am chemat poliția. Paznicul mi-a mai împușcat câini în anii din urmă, dar am tăcut din gură atunci. Acum aveam un singur câine, de doi ani, pe care l-am cumpărat cu 1 milion (100 lei – n.r.) când era mic și l-a crescut fiica mea”, a spus Mihai Amăricăi, proprietarul stânei.

Acesta are pășune închiriată de la primărie și pentru că sunt probleme cu apa din cauza secetei se duce cu oile la un pârău în punctul Glod. Proprietarul stânei spune că nu l-a văzut cu ochii săi pe paznic, ci doar a auzit mașina când a împușcat câinele, însă acesta a fost văzut de alți oameni, inclusiv de fiul său, când trecea cu mașina pe drum. În aceste condiții, susține Mihai Amăricăi, nu ar fi putut fi altcineva care să tragă.

La fața locului a fost găsit și un tub de cartuș.

Poliția a confirmat incidentul și începerea cercetărilor.

”În această dimineață (marți dimineață – n.r.), în jurul orei 10.00, în urma unui apel 112 prin care un bărbat sesiza că un alt bărbat i-ar fi împușcat câinele, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar într-o zonă împădurită care face parte dintr-un fond cinegetic, situat în extravilanul comunei Fitionești, au găsit cadavrul unui câine care prezenta unele plăgi.

Cadavrul animalului a fost ridicat și transportat la DSVSA Vrancea pentru efectuarea unei constatări anatomopatologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă fără drept şi uciderea animalelor, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situaţii de fapt, urmând ca, în funcţie de cele constatate, să fie dispuse măsuri legale”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.

Omul de afaceri Victor Roman, președintele asociației care deține fondul de vânătoare, susține că este exclus ca paznicii să tragă în câini.

”Nu se împușcă câini, unii paznici nu au nici arme. Și noi avem acolo multe probleme, pentru că de când am concesionat oamenii sunt nemulțumiți că nu mai pot bracona. S-au adunat amenzi de sute de milioane de lei vechi. Eu pot să vă spun sigur că nu se împușcă câini, singura armă este procesul verbal de contravenție”, a arătat Victor Roman.

Potrivit omului de afaceri, paznicul din zona Fitionești ar fi altul decât cel indicat de proprietarul stânei, iar acesta nu are armă. Oamenii susțin însă că în zonă vine paznicul cu armă, în timp ce cealaltă persoană este un fel de ajutor al acestuia și nu are armă.

Incidentul de la Fitionești este rezultatul unui comportament care durează de mai mult timp, din ce spun oamenii, pentru că paznicul fondului de vânătoare ar avea un comportament care lasă de dorit la adresa celor care ajung în zonă.