Polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor se află la adăpostul de animale din localitatea Suraia, pentru a supraveghea activitățile de preluare și relocare a câinilor. Prezența polițiștilor are ca scop asigurarea desfășurării procesului în condiții legale și de siguranță, precum și prevenirea oricăror incidente.
În acest context, oamenii legii mențin legătura permanentă cu reprezentanții adăpostului, cu asociațiile de protecție a animalelor, ONG-urile prezente și autoritățile competente. Totodată, aceștia monitorizează modul în care se realizează preluarea animalelor, pentru ca aceasta să se facă în condiții corespunzătoare de protecție și bunăstare, verifică respectarea legislației în vigoare privind protecția animalelor și asigură ordinea și siguranța publică în zonă.
Până la acest moment, pentru 73 de câini au fost identificate soluții de preluare, iar animalele au fost deja relocate cu sprijinul asociațiilor, ONG-urilor și al persoanelor fizice implicate.
Activitățile sunt în continuare în desfășurare pentru toate animalele aflate în adăpost.
Poliția anunță că monitorizează permanent situația, astfel încât întregul proces să se desfășoare fără riscuri pentru animale, personalul implicat sau cetățeni.



