Două persoane au fost găsite decedate, duminică, într-o locuință din comuna Sihlea, satul Voetin
Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat în jurul orei 11:30, prin 112, cu privire la faptul că în imobil se află două persoane fără semne vitale. La fața locului s-au deplasat polițiștii, împreună cu echipaje medicale, care au constatat decesul unui bărbat în vârstă de 38 de ani și al unei femei de 24 de ani. Cei doi au fost găsiți în baia locuinței.
În urma verificărilor efectuate, nu au fost identificate urme vizibile de violență.
Potrivit primelor date, anchetatorii au indicii privind o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon, în contextul utilizării pentru încălzire a unui instant conectat la o butelie de gaz.
Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.



