Primăria Vîrteșcoiu va inaugura pe 24 ianuarie căminul cultural din satul Faraoanele, a anunțat primarul Viorel Mîrza. Proiectul de reabilitare și modernizare a clădirii a fost realizat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții și a fost terminat la finalul anului trecut. Inaugurarea are loc în ziua în care se sărbătorește Unirea Principatelor și cuprinde un program de câteva ore pentru participanți.
Programul este următorul:
Ora 9.30 – slujba religioasă.
Ora 10.00 – scenetă interpretată de elevii de la școala din localitate.
Ora 10.30 – recital Răzvan Păun
Ora 10.45 – recital Ana Maria Butan
Ora 11.00 – rulează filmul ”Maria, Regina Românie”.
Ora 12.45 – Hora Unirii. După aceea, participanții se vor deplasa la râul Milcov și se vor prinde într-o horă cu locuitorii de pe ambele maluri ale râului.