O casă a ars într-un incendiu care a avut loc, joi dimineață, la Valea Sării. Evenimentul a fost anunțat la ora 7.30. La fața locului s-au deplasat, gradual, patru autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvări de la înălțimi, precum și o ambulanță SMURD. La intervenție a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Valea Sării.
La fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta la o locuință P+M (atât la acoperiș, cât și la mansardă), pe o suprafață de aproximativ 150 mp. De asemenea, exista riscul de propagare a acestuia la locuințele din imediata apropiere, amplasate la distanță mică față de obiectivul afectat.
Pompierii militari au intervenit atât pentru localizarea și lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea construcțiilor învecinate. În urma incendiului au ars acoperișul casei, construit din lemn cu învelitoare din tablă, mansarda locuinței, precum și bunuri de uz casnic și gospodăresc aflate în interior.