Consiliul Județean Vrancea a conferit astăzi, în cadrul unei ședințe ordinare, titlul de ”Cetățean de onoare al județului Vrancea – post mortem” fostului președinte al Consiliului Județean Vrancea și al Partidului Național Liberal Filiala Vrancea, profesorul Cătălin Dumitru Toma.
Familia regretatului președinte Cătălin Toma a primit diploma, brevetul și placheta cu titlul acordat ”pentru contribuția semnificativă pe care a avut-o în funcționarea administrației publice județene în timpul mandatului său de președinte al Consiliului Județean Vrancea, în perioada 21 octombrie 2020 – 17 februarie 2024”
În cadrul ședinței de azi și profesorii Mihaela Oprea și Tiberiu Oprea au primit titlul de ”Cetățean de onoare al județului Vrancea” pentru rezultatele remarcabile obținute în coordonarea echipei de robotică AICitizens de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza”, care a primit titlul de campioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică din SUA din acest an.
Profesorului de geografie Iuliu-Octavian Dragomir, de la Colegiul Național Unirea din Focșani, i s-a conferit titlul de „Cetățean de onoare al județului Vrancea” pentru rezultatele excepționale obținute împreună cu elevii săi la Olimpiada Internațională de Geografie de la Beijing, China, în anul 2016 și din Bandung, Indonezia, în anul 2023.
”Acordarea titlurilor de cetățeni de onoare ai județului este o formă de recunoaștere a meritelor și a contribuției semnificative aduse în creionarea imaginii județului Vrancea ca un reper al excelenței în educație, dar și în modernizarea administrației județene”, au arătat reprezentanții Consiliului Județean Vrancea.