Se spune că dacă vrem să știm cine suntem ca popor trebuie să ne cunoaștem istoria și mai ales tradițiile, pentru că tradițiile țin de spiritualitate și de raportul cu noi înșine ca neam.
Mi-am amintit aceste lucruri în luna august când am participat la activitățile din cadrul Școlii de vară a Muzeului Vrancei, care au fost o încercare de reînviere a tradițiilor locale. Copiii participanți, îndeosebi din mediul urban, au aflat jocurile pe care le jucau cei de vârsta lor acum un veac, au aflat cum se confecționau hainele și vasele și cum își ornau casele vrâncenii în trecut.
M-a impresionat curiozitatea copiilor, mai ales în ceea ce privește atelierul de olărit, unde doritorii au simțit lutul cum le alunecă printre degete. Să simți pământul care capătă forme diverse din mâinile tale, mi s-a părut fantastic, creîndu-se o legătură peste timp, cu înaintașii noștri.
Vrancea era cunoscută cândva pentru ceramica de Irești, însă meșteșugul olăritului s-a pierdut în ultimii 30 de ani. Interesul pentru acesta a scăzut odată cu epoca tehnologizării și a consumatorismului, în care totul este găsit de-a gata, iar răbdarea pentru a confecționa singuri ceva a pierit și ea.
Ideea Muzeului Vrancei de a organiza aceste ateliere în aer liber, la Secția de Etnografie a fost foarte bună, în acest fel copiii au putut petrece mai mult timp în natură.
Mă gândeam însă, ce s-ar putea face pentru ca acest meșteșug să fie mai mult promovat?
O mai mare mediatizare a acestor ateliere pentru că sunt sigură că sunt mult mai multe persoane care ar fi dorit să participe dacă ar fi știut. Organizarea unor astfel de evenimente în cadrul școlilor, în ceea ce se află în structura anului școlar ca „Școala Altfel”, sau chiar de zilele unităților de învățământ.
În afară de cunoașterea trecutului, beneficiile pentru elevi le consider mult mai mari și incomensurabile. Copiii de azi, viitorii adulți de mâine, învață ce înseamnă răbdarea, ce înseamnă satisfacția lucrului făcut de propriile mâini, cum este să simți că poți da formă pământului, ce înseamnă să prețuiești pământul, materia primă din care poți confecționa lucruri folositoare în viață de zi cu zi. Mai mult decât atât, învață să aprecieze munca și se crează acea legătură peste timp cu înaintașii noștri.
Nu cumva acest meșteșug, olăritul, poate fi și o formă de terapie? Ce strică dacă am încerca?
(Ioana BEȘLEAGĂ)
Ioana Beșleagă este absolventă a Facultății de Istorie din cadrul Universității București, în prezent masterandă la Istoria Ideilor, Mentalităților și Culturii de Masă
