Ce facilități pot obține intreprinderile sociale si intreprinderile sociale de insertie

0
262

În cadrul lunii promovarii economiei sociale (mai 2024), Agenția Județeanã pentru Ocuparea Forței de Muncã Vrancea desfasoara  actiuni de mediatizare a acestui domeniu si a prevederilor legale referitoare la rolul intreprinderilor sociale si al intreprinderilor sociale de insertie, având ca scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă, cooperarea şi solidaritatea socială.

Economia sociala reprezinta ansamblul activitatilor organizate independent de sectorul public, desfasurate prin intreprinderile sociale si intreprinderile sociale de insertie, al caror scop este sa serveasca interesul general, interesele unei colectivitati si/sau interesele personale nepatrimoniale, prin cresterea gradului de ocupare a persoanelor apartinand grupului vulnerabil si/sau  producerea de bunuri, prestarea de servicii si/sau executia de lucrari. Aceasta are drept obiective  consolidarea coeziunii economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă si dezvoltarea serviciilor sociale.

Întreprinderile sociale de inserţie pot beneficia de urmatoarele facilităţi din partea autorităţilor administraţiei publice locale:

  1. a) atribuirea unor spaţii şi/sau terenuri aflate în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, cu respectarea prevederilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul desfăşurării activităţilor pentru care le-a fost acordată marca socială;
  2. b) sprijin, în promovarea produselor realizate şi/sau furnizate, serviciilor prestate ori lucrărilor executate în comunitate, precum şi în identificarea unor pieţe de desfacere a acestora;
  3. c) sprijin în promovarea turismului şi activităţilor conexe acestuia, prin valorificarea patrimoniului istoric şi cultural local;
  4. d) alte facilităţi şi scutiri de taxe şi impozite acordate de autorităţile administraţiei publice locale, în condiţiile legii.

Întreprinderile sociale pot beneficia de subventii acordate conform art. 80 si 85, din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

  • pentru incadrarea in munca pe perioadă nedeterminată de şomeri absolventi a unor institutii de invatamant;
  • pentru incadrarea in munca pe perioadă nedeterminată de şomeri în vârstă de peste 45 de ani, înregistraţi în evidenţa agenţiei;
  • pentru incadrarea in munca pe perioadă nedeterminată de şomeri părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, înregistraţi în evidenţa agenţiei;
  • pentru incadrarea in munca pe perioadă nedeterminată de şomeri persoane cu handicap, înregistraţi în evidenţa agenţiei;
  • pentru incadrarea in munca pe perioadă nedeterminată de şomeri de lungă durată, înregistraţi în evidenţa agenţiei;
  • pentru incadrarea in munca pe perioadă nedeterminată de tineri NEET şomeri, înregistraţi în evidenţa agenţiei;
  • pentru incadrarea in munca pe perioadă nedeterminată de şomeri înregistraţi în evidenţa agenţiei care în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială;
  • pentru incadrarea in munca pe perioadă nedeterminată de şomeri înregistraţi în evidenţa agenţiei care în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi nu îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială.

Cuantumul subventiei este de 2250 lei lunar pe o perioada de 12 luni.

Întreprinderile sociale de inserţie pot beneficia de subventii acordate conform art. 93^4, din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, pentru angajarea de tineri cu risc de marginalizare socială, astfel se acorda lunar de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă (4×660 lei), în vigoare la data încadrării în muncă, pentru fiecare persoană din această categorie, până la expirarea duratei contractului de solidaritate (minim 1 an maxim 3 an).

Întreprinderile sociale de inserţie pot beneficia de măsuri de sprijin, de natura ajutorului de stat, ce vor fi aprobate prin acte specifice, cu respectarea prevederilor comunitare şi naţionale în materie de ajutor de stat. Aceste masuri se vor acorda cu respectarea legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniul ajutorului de stat şi vor fi implementate prin hotărâre a Guvernului, ordin al ministrului muncii, familiei si justitiei sociale sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local.

Întreprinderile sociale şi întreprinderile sociale de inserţie pot beneficia anual de programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor din sfera economiei sociale în conformitate cu prevederile art. 25^1 lit. d) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la Programele naţionale destinate finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii care se derulează de către autoritatea publică centrală cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii.