Conviețuirea în aceeași clădire a Prefecturii și Consiliului Județean, instituții acum de culori politice diferite, are ca rezultat și o inevitabilă ”spionare” a angajaților. Cei de la Consiliul Județean s-au dovedit, deocamdată, mai pricepuți la acest capitol, iar marți l-au prins în fapt pe Adrian Crețu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, pe care l-au fotografiat fără mască în fața Prefecturii . Cum CJ se confundă cu PSD, pesediștii i-au cerut imperios prefectului Gheorghiță Berbec să îl demită pe Adrian Crețu.
”Ca șef al unei instituții publice, Berbece are obligația să verifice dacă și angajații din subordinea sa respectă măsurile impuse tuturor cetățenilor din Vrancea! Avem dovada că nu îi verifică și le permite acestora să pună în pericol tot colectivul Instituției Prefectului!
Cu Adrian Crețu la Cancelaria Prefectului, protejat de Berbece care i-a ascuns mereu comportamentul inadecvat, Prefectura Vrancea riscă să devină Spitalul Militar Focșani 2.
Pentru toate aceste motive, PSD Vrancea solicită demiterea, de urgență, a purtătorului de cuvânt Adrian Crețu și demisia prefectului Berbece pentru ca lucrurile să intre pe un făgaș normal, iar Prefectura Vrancea să nu devină Spitalul Militar Focșani 2, în materie de răspândire a COVID-19”, a transmis PSD într-un comunicat de presă.
În replică, Adrian Crețu a relatat pe Facebook că a ieșit la o discuție cu jurnalistă, iar în momentul în care a realizat că, din greșeală, și-a pus masca de protecție invers a dat-o jos, discuția încetând la puțin timp după aceea.
”Astăzi am ieșit în fața instituției pentru a răspunde întrebărilor unui jurnalist. Ambii purtam mască și am stat la aproximativ la un metru jumătate unul față de altul. Recunosc, nu umblu cu ruleta în buzunar. La un moment dat, jurnalista mi-a atras atenția că port masca invers, motiv pentru care am dat-o jos. După câteva zeci de secunde discuția s-a terminat, pentru că au venit doamnele de la blocul din cartierul Sud rămas fără gaze naturale, iar eu am intrat în instituție, mi-am luat o nouă mască și am preluat plângerea lor.
Ținând cont că atât timp cât am fost consilier județean mi s-a spus în toate ședințele că CJ face administrație, nu politică, coroborat cu faptul că am fost fotografiat din clădirea CJ iar PSD a dat un comunicat care mă vizează doar pe mine(wow), cred că Oprișan Marian, șef la pesedeu, se plictisește la birou și pozează lumea. Exagerez, bineînțeles, pentru că el nu vine la birou, iar funcționarii publici din Consiliul Județean confundă instituția cu sediul de partid și întotdeauna e bine să te pui bine cu șeful.
Cât despre posibilitatea de a infecta pe cineva, vreau să le spun celor de la pesede că sufăr de BPOC și pentru mine este mortal virusul, forma și evoluția bolii în cazul contactării fiind extreme. Cu toate acestea, am ales să mă implic, să merg la muncă, chiar dacă puteam să stau izolat în casă, așa cum face baronul. Unii vor spune că este inconștiență sau bravadă. Eu spun că este modul meu de a gândi, de a mă comporta, de a trăi. Cum s-ar spune, atât s-a putut. Și la mine, dar și la Oprișan”, a spus Adrian Crețu.