O amplă acțiune desfășurată de polițiștii din județul Vrancea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, s-a soldat cu reținerea a cinci persoane și efectuarea a 25 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal ce vizează fapte de camătă și șantaj.
Acțiunea, desfășurată pe 18 iunie, a inclus patru flagranturi organizate de anchetatori, în cadrul cărora patru persoane au fost surprinse în momentul în care ridicau sume de bani – în total 41.000 de lei – reprezentând dobânzi percepute ilegal de la victime.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat importante sume de bani și bunuri: 31.605 lei, 300 de euro, 25 de lire sterline, patru bancnote de 50 de euro suspecte a fi contrafăcute, nouă monede (așa-numiți „cocoșei”) și mai multe bijuterii metalice de culoare galbenă, cu aspect auriu.
Totodată, au fost emise și puse în aplicare 30 de mandate de aducere. Din cercetările efectuate până în acest moment, rezultă că faptele ar fi fost comise de opt persoane, cu vârste cuprinse între 39 și 71 de ani.
În urma audierilor și a administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a cinci dintre suspecți, cu vârste între 39 și 64 de ani. Aceștia au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vrancea.



