Consiliul Județean Vrancea informează că, în contextul condițiilor meteorologice specifice sezonului rece, se intervine în prezent cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant pe drumurile județene din zona de nord a județului.
Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă, iar echipele firmei de deszăpezire sunt mobilizate în teren și acționează permanent pentru menținerea carosabilului practicabil și pentru creșterea siguranței participanților la trafic.
Intervenții în desfășurare:
Baza Adjud
combatere polei
lamă: DJ 205H Păunești
Baza Centru (Vidra)
deszăpezire și combatere polei
lamă: DJ 205D Nereju
lamă: DJ 205L Păulești
lamă: DJ 205M Nistorești
lamă: DJ 205E Vizantea
lamă: DJ 205K Răcoasa
lamă: DJ 115 Gura Văii
În zona de sud a județului, carosabilul este umed, iar împrăștierea materialului antiderapant nu este necesară în acest moment.
”Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte autovehicule și să se asigure că mașinile sunt echipate corespunzător pentru sezonul de iarnă.
În prezent, toate drumurile județene sunt practicabile. Consiliul Județean Vrancea monitorizează permanent situația și va continua intervențiile ori de câte ori va fi necesar”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Vrancea.



