Acasă Actualitate CNSU a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile

CNSU a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile

0
98

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, în ședința din 9 septembrie 2021, Hotărârea nr. 67 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu încă 30 de zile, începând cu data de 10 septembrie.

Hotărârea menține obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, sau în alte zone cu potențial de aglomerare.

De asemenea, se mențin și restricțiile privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații  deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise.

Hotărârea CNSU a mai aprobat și continuarea, începând cu data de 13.09.2021, a proiectului pilot pentru o perioadă de 60 de zile, în incinta Aeroportului Internațional Sibiu la terminalul Sosiri”, pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARSCov2 cu sprijinul echipelor canine special pregătite în acest sens  de către Centrul Chinologic Dr. Aurel Greblea” Sibiu din cadrul Poliției Române. Pe perioada menționată, toate persoanele care tranzitează terminalul sosiri din incinta Aeroportului Internațional Sibiu, pot fi supuse verificărilor pentru depistarea infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2 realizate de către  echipele canine special pregătite.Persoanele indicate de echipajele canine ca posibil a fi infectate sunt testate gratuit cu test rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, de către personalul Direcției de Sănătate Publică Sibiu sau personalul medical existent la
nivelul aeroportului.

Prin aceeași hotărâre, CNSU a aprobat și derularea unui proiect-pilot similar  în incinta Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj.

Hotărârea nr. 67 a CNSU și Anexa.