Compania Națională de Investiții a avizat documentația tehnico-economică pentru reabilitarea Grădiniței Dragosloveni – Soveja

0
166

 Compania Națională de Investiții a avizat favorabil documentația tehnico-economică pentru reabilitarea Grădiniței Dragosloveni, din comuna Soveja.

„Pentru acest proiect am efectuat o vizită de lucru la Compania Națională de Investiții, pentru completarea documentației tehnico-economice aferente obiectivului de investiţii «Reabilitare, modernizare și dotare Grădiniță Dragosloveni». Astfel, a fost avizată favorabil documentația tehnico-economică și acum urmează ca prin hotărâre de Consiliu Local să aprobăm indicatorii economici. De acolo, se intră în organizarea licitației pentru construcție. Sunt extrem de bucuros de acest parcurs al proiectului nostru și sunt sigur că cei mai fericiți de noua unitate de învățământ vor fi preșcolarii de la noi din localitate!”, a anunțat  Ionuț Filimon, primarul comunei Soveja.

Aceasta a precizat că infrastructura educațională este una dintre principalele componente pe care administrația locală dorește să o dezvolte armonios, în paralel cu alte investiții, pentru a face din Soveja o localitate modernă, europeană.

„Pentru a dezvolta Soveja trebuie să arătam deschidere către familiile tinere și să punem la punct infrastructura de educație care să ne ajute să ne creștem în siguranță și frumos copiii! Îmi doresc ca din aceste generații de preșcolari și elevi pentru care facem aceste modernizări acum, o parte să revină ca tineri specialiști în comunitatea noastră și alături de ei să creștem și să dezvoltăm sustenabil această localitate!”, a adăugat primarul Ionuț Filimon.