Vasile Pavil este fiu al comunei Paltin, are 55 de ani și practică de peste 30 de ani medicina veterinară, meserie datorită căreia este foarte cunoscut în localitate. În 2020 s-a hotărât că poate contribui mai mult la bunul mers al comunității, așa că a candidat și a reușit să intre în consiliul local ca reprezentant al Partidului Național Liberal.
Convingerea sa este că piatra de temelie a unei bune administrații locale, liantul dintre primar și cei care l-au ales, este comunicarea. Și pentru că actuala conducere a primăriei nu a dat deloc atenție acestui lucru, Vasile Pavil s-a decis că este timpul să candideze la funcția de primar pentru a schimba această mentalitate.
„Comunicarea este elementul numărul unu, din punctul meu de vedere. Pentru că informațiile vin de la oameni, le primești de la ei. cetățenii își exprimă toate doleanțele, toate nemulțumirile iar tu, ca primar, le selectezi, le filtrezi și începi să discerni ce este de interes public și ce este de interes personal. Ce este de interes public se discută în cadrul comunității, în prezența tuturor. Ce este de interes personal se discută separat, cu fiecare persoană în parte. Din păcate, la noi comunicarea lipsește cu desăvârșire”, a spus candidatul liberal Vasile Pavil.
O altă problemă care „nu merge” în Paltin este cea a infrastructurii. Pentru că nu s-a făcut mai nimic în acest sens, liberalul este hotărât să se apuce serios de treabă pentru că drumurile reprezintă deschiderea către lume, atragetrea de investitori și oportunități pentru revitalizarea turismului în această zonă superbă din inima Vrancei.
De asemenea, un alt obiectiv care nu suferă amânare este cel al intabulării. Început și neterminat, acest proces nu a adus decât deservicii atât oamenilor cât și primăriei. Vasile Pavil spune că acest lucru se va schimba chiar din primele zile ale mandatului său. Se vor face demersurile necesare ca procesul de intabulare să fie reluat și făcut așa cum scrie la carte.
Un alt neajuns, dacă-i putem spune așa, este cel al retrocedării suprafețelor de pădure către cetățeni. Administrația locală a stat cu mâinile încrucișate la piept în loc să clarifice situația oamenilor care au depus cereri la comisia de fond funciar pentru a-și recâștiga terenurile. De altfel, în loc să analizeze cu atenție toate cazurile, comisia respectivă a rezolvat problema superficial, spunând că nu are nimeni dreptate, chiar și în cazul unui cetățean care și-a câștigat dreptul în instanță dar nu a fost pus în proprietate, conform legii.
Vasile Pavil promite că toate aceste lucruri se vor schimba când va ajunge la primărie: „Nu toți vor să fraudeze statul român. Dacă nu au dreptate, lăsăm la dispoziția comisiei județene de fond funciar și cine este nemulțumit să apeleze la instanță. Dar să nu treci de primărie?”
O altă problemă care trebuie rezolvată este cea a apei. Comuna, la mijlocul secolului 21, nu are apă potabilă. Primăria a început câteva lucrări, s-au semnat contracte cu niște agenți economici care au început treaba dar n-au terminat-o. S-au făcut foraje dar nu au fost denisipate și adâncite… apa este de nebăut. Vasile Pavil spune că rezolvarea ar fi captarea mai multor izvoare într-u bazin care să alimenteze întreaga comunitate, bazin care să fie alimentat gravitațional, fără consum de energie prea mare, deci mult mai ieftin.
Nu în ultimul rând, Vasile Pavil va avea în vedere reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ dar și construcția unui cămin cultural de la zero.Tate aceste investiții, și multe altele, vor putea fi duse la capăt în mare parte cu fonduri europene, accesarea sumelor necesare de la UE pentru investiții fiind încă o prioritate pentru administrația liberală condusă de Vasile Pavil.
„Cetățenii din Paltin să aibă încredere că am determinarea necesară pentru a aduce comuna noastră în secolul 21, acolo unde-i este locul. Nu voi avea odihnă până când nu știu sigur că problemele urgente ale comunității nostre nu vor fi rezolvate. Iar primul pas pe noul drum va fi o colaborare și o comunicare apropiată cu fiecare dintre oameni. Împreună vom face lucruri mari în Paltin, sunt absolut convins!”, a subliniat Vasile Pavil, candidatul PNL Vrancea la Primăria Comunei Paltin.
Iată și lista completă a echipei PNL la Primăria Paltin: Pavil Vasile, Banu Silviu-Dumitru, Cocioabă Dănuţ, Nechifor Doru, Darie Nicuşor, Nechifor Ionel, Nichitoiu Stan, Gheba Viorel, Jighir Mărioara, Mocanu Viorel, Lungu Maricel, Irimia Saulescu, Hanu Constantin, Mocanu Tănase.
(Realizat de SC Mab Cons Media SRL la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar 21240015)