USR Vrancea organizează un concurs de fotografie cu ocazia împlinirii, pe 24 ianuarie, a 165 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească. Acesta este adresat elevilor și studenților și are ca tematică promovarea locurilor, clădirilor, oamenilor și faptelor cu relevanță în Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859.
”Unirea celor două Principate, Moldova și Țara Românească, din 24 ianuarie 1859 nu poate fi înțeleasă decât în contextul valului de liberalism și reformă ce venea dinspre occident. Liberalii autentici de atunci se opuneau cu toată puterea protecționismului rusesc care nu ar fi permis niciodată modernizarea Principatelor așa cum astăzi liberalii autentici înțeleg și se opun vântul iliberal care suflă dinspre Moscova lui Putin.
Libertatea și liberalismul, concepte atât de legate de nașterea României moderne trebuie prețuite și celebrate. Pentru că ele construiesc democrațiile”, spun reprezentanții USR Vrancea.
Participanții la concurs trebuie să facă cel mult trei fotografii ”selfie” cu obiectivele pe care le-au ales și să le trimită la USR Vrancea pentru a fi jurizate. Autorii celor mai bune fotografii vor fi premiați cu bani, accesorii IT, cărți și accesorii birotică. Vernisajul și festivitatea de premiere vor avea loc pe 24 ianuarie, la Galeriile de Artă, iar lucrările vor fi expuse la sediul USR Vrancea.
Regulament concurs
Prima ediție a Concursului de fotografie explicată: Unirea Principatelor în imagini
Tematica:
Promovarea locurilor, clădirilor, oamenilor și faptelor cu relevanță în Unirea Principatelor din 24 ianuarie 1859 din Județul Vrancea.
Participanți:
Elevi/ studenți
Specificaţii:
Înscrierea presupune acceptarea prezentului regulament:
- Fotografiile vor fi trimise online, la adresa de email corina.atanasiu@usr.ro sau prin mesaj privat (whatsapp) la numărul de telefon 0721448360.
- Fotografiile trebuie să fie ”selfie” alături de clădire, locul, elementul descoperit, cu semnificație pentru Unirea Principatelor.
- Fiecare participant poate transmite maxim 3 fotografii pentru obiective diferite.
- Termenul limită este 22 ianuarie 2024.
- Pentru fiecare fotografie, participații vor transmite o mică descriere a obiectivului fotografiat.
- Fotografiile expuse vor fi tipărite de organizatori și vor putea fi transmise participanților.
- Participanții minori vor prezenta acordul scris al părinților pentru a putea participa la concurs. Acesta va fi transmis online sau va fi completat de către părinte/aparținător legal la ceremonia de premiere a câștigătorilor.
- Fotografiile care au suferit transformări datorită prelucrării digitale excesive sau care sunt generate prin IA vor fi descalificate.
- Fotografiile neînsoțite de explicații vor fi descalificate.
Calendar:
Transmiterea lucrărilor: până pe 22 ianuarie 2024, ora 14.00.
Jurizarea lucrărilor: 23 ianuarie 2024
Vernisaj și festivitatea de premiere: 24 ianuarie 2024, ora 17.00, la Galeriile de Artă din Bulevardul Unirii 57A, Focșani, județul Vrancea și online – live stream pe pagina de Facebook USR Vrancea
Expoziție permanentă: la Sediul USR Vrancea din Bulevardul Unirii 11, Focșani, județul Vrancea
Premii:
Premiul 1: 500 lei
Premiul 2: (în obiecte) accesorii IT, cărți, consumabile birotică în valoare de 300 de lei
Premiul 3: (în obiecte) accesorii IT, cărți, consumabile birotică în valoare de 200 de lei