Concursul de lectură „Dialogul cărților” organizat de Biblioteca Județeană Vrancea, și-a desemnat câștigătorii

0
38

Marți, 15 decembrie, Concursul de lectură „Dialogul cărților”, organizat de Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea – Secția pentru copii și tineret, coordonator Maria Cristina Olaru – și-a desemnat câștigătorii. Aflat la prima ediție, concursul s-a derulat sub egida Anului lecturii în Vrancea și s-a adresat iubitorilor de lectură, între 11 și 18 ani, care trebuiau să citească șapte cărți, să completeze fișe de lectură pentru fiecare carte în parte și să compună un eseu original despre cartea preferată.

Din cei 15 participanți, în finală au intrat doar cei care au parcurs toate etapele concursului: înscriere, lecturarea tuturor cărților, completarea fișelor de lectură și redactarea eseului.

 „De remarcat este faptul că multe din fișele de lectură și eseuri au avut idei originale, interpretări personale și apreciem că în acest fel participanții au devenit mici «critici de carte» care nu s-au sfiit să-și spună părerea sinceră despre subiectul sau felul în care este scrisă o anumită carte”, precizează managerul Bibliotecii Județene, Oana-Raluca Boian.

În marea finală a Concursului „Dialogul cărților” au intrat următorii concurenți: Alexandru Ioana și Nițu Ileana Veronica,  pentru categoria 11-13 ani și  Militaru Andreea și Tigănașu Cristina Ana-Maria Vanesa, pentru categoria 14-18 ani.

În urma jurizării, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” a acordat următoarele premii:

Categoria copii (11-13 ani)

Trofeul Cititorului:  Alexandru Ioana

Premiul pentru cel mai bun eseu: Alexandru Ioana

Premiul pentru cea mai bună Fișă de lectură:  Nițu Ileana Veronica

Categoria adolescenți  (14 -18 ani)

Trofeul Cititorului : Militaru Andreea

Premiul pentru cel mai bun eseu: Militaru Andreea

Premiul pentru cea mai bună Fișă de lectură: Tigănașu Cristina Ana-Maria Vanesa

„Pentru faptul că sunt alături de bibliotecă și iubesc să citească,  mulțumirile și felicitările noastre se îndreaptă, acum în prag de sărbători, către toți concurenții și către cadrele didactice care au îndrumat și încurajat participarea  la acest concurs. Le urăm tuturor, la mulți ani și sărbători fericite alături de cei dragi!”, a declarat Oana Raluca Boian, managerul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea.